Category Archives: Ceadîr-Lunga

TVR Romania : Uniunea Europeană a oferit peste 76 mii de dolari oraşului Ceadîr-Lunga

Faţa oraşului Ceadîr-Lunga s-a schimbat în ultimele luni. Din banii oferiţi de Uniunea Europeană au fost achiziţionate două autospeciale pentru curăţenie. Deşi ar mai fi nevoie de utilaje, reprezentanţii primăriei spun că sprijinul Uniunii Europene este semnificativ şi vor continua implicarea în proiecte noi.

Cele două maşini speciale şi cele 80 de pubele sunt extrem de utile în salubrizarea oraşului.

Muncitorii sunt şi ei mai mulţumiţi acum, pierd mai puţin timp când fac curat, iar maşinile le-au luat de pe umeri povara cea mai mare. Aceştia spun că acum e mai simplu să strângă gunoiul din oraş şi să facă ordine pentru cei 20 de mii de locuitori.

Se lucrează de zor şi la lichidarea gunoiştilor ilegale, iar administraţia incearcă să facă educaţie ecologică cetăţenilor.

Pentru achiziţionarea celor două autospeciale şi a pubelelor, Uniunea Europeană a oferit un grant de peste 76 mii de dolari prin programul SARD, implementat de PNUD Moldova. O parte din bani au fost oferiţi şi de administraţia locală.