0.5 C
Chișinău
duminică, decembrie 22, 2024

Interviu cu analistul Armand Goșu: „Elita rusească este paralizată de frică sau de nepăsare, iar cei mai curajoși urcă în avioanele personale și fug în străinătate”

Must read

Idei principale:

  • Rebeliunea lui Prigojin a fost reală, a fost o criză autentică, nu se poate înscena așa ceva.
  • Prigojin nu e un idiot, știa că nu poate cuceri Moscova cu cei 3000 de mercenari, câți avea în realitate. Când a constatat că nu i se alătură alte trupe, a înțeles că nu are șanse să câștige.
  • Totuși, Putin dispăruse în cursul zilei, zvonurile erau că președintele s-ar fi ascuns în buncărul de la Valdai. Nu doar avionul președintelui a părăsit Moscova, ci și al primului ministru, al altor miniștri.
  • Prigojin, fără să apară pe televizoarele controlate de Kremlin, doar folosind rețeaua de canale Telegram și portalurile de știri, a ajuns al doilea la încredere și notorietate, după Putin. Iar faptul că marșul s-a numit marș spravedlivosti, adică al dreptății, pare o declarație politică foarte puternică.
  • Ce aliați ar fi putut avea Prigojin? Generalul Mihail Mizințev pe care Șoigu îl trăsese pe linie moartă, dar care se bucură de un mare prestigiu, Serghei Surovikin, „generalul Armaghedon”, Aleksei Diumin, guvernator de Tula, cel ce este considerat nașul Wagner. Există rețele complicate de interese în instituțiile militarizate, care sunt departe de a fi loiale necondiționat lui Putin.

mai mult la

www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-26369304-interviu-analistul-armand-gosu-elita-ruseasca-este-paralizata-frica-sau-nepasare-iar-cei-mai-curajosi-urca-avioanele-personale-fug-strainatate.htm

- Advertisement -spot_img

More articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Latest article