Preşedintele american Joe Biden a parafat marţi ratificarea de către Statele Unite a aderării Suediei şi Finlandei la NATO, o extindere a Alianţei ca răspuns la invazia Ucrainei de către Rusia. Pe listă au mai rămas șapte țări din cele 30 de state membre NATO, printre care și Turcia. Este de așteptat ca Ankara să semneze protocolul cel mai probabil în 2023.
Cele două ţări nordice vor fi „aliaţi puternici, fiabili şi dotaţi cu importante capacităţi”, integrând alianţa militară dominată de Statele Unite, a declarat preşedintele Joe Biden în cursul unei ceremonii de semnare a documentului, la Casa Albă.
Senatul SUA a ratificat săptămâna trecută (3 august) cu o largă majoritate cele două protocoale de aderare ale Finlandei şi Suediei la Alianţa Nord-Atlantică. Toate ţările membre ale NATO trebuie să ratifice aceste protocoale înainte ca aderarea celor două ţări să fie efectivă.
Joe Biden a făcut din restabilirea relaţiilor transatlantice, puse la încercare de predecesorul său Donald Trump, o prioritate a politicii sale externe. NATO face parte din „bazele securităţii” Statelor Unite, a subliniat el marţi.
…. romania.europalibera.org/a/finlanda-suedia-aderare-nato/31981518.html