5.5 C
Chișinău
vineri, noiembrie 15, 2024

”Monştrii adevăraţi au adesea chip agreabil uman” Un nou atac al purtătorului de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, în cazul vârstnicilor torturați în azile

Must read

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) Vasile Bănescu a precizat, în cazul vârstnicii torturaţi în azile, că se vede „absenţa totală a umanităţii” şi vorbeşte generic despre politicieni care ar face orice pentru a-şi proteja funcţia.

Acesta ar fi al doilea atac lansat la adresa ministrului Familiei Gabriela Firea, deşi nici de data această nu îi pronunţă numele. „Monştrii adevăraţi au adesea chip agreabil uman, apar la tv, susţin cauze filantropice, se oferă să se sacrifice pentru binele nostru cetăţenesc şi sunt, desigur, «credincioşi»”, mai spune el.

„Absenţa totală a umanităţii în forma ei concretă numită omenie, absenţa compasiunii reale cu victimele brutalităţii sadice, apărarea disperată a imaginii publice – aceasta este finalmente esenţa morală a cazului care denunţă în aceste zile existenţa, chiar lângă noi, a unui hău de indiferentism sinistru în faţa suferinţei umane. Compasiunea reală presupune împreună-suferinţa cu cel zdrobit de pumni, de foame, de sete. De cruzime.

mai mult la Ziare.com ”Monştrii adevăraţi au adesea chip agreabil uman” Un nou atac al purtătorului de cuvânt al BOR, în cazul vârstnicilor torturați în azile

- Advertisement -spot_img

More articles

Lasă un răspuns

- Advertisement -spot_img

Latest article