-0.8 C
Chișinău
luni, decembrie 30, 2024

Radu Hossu : Trei Su-34 rusești au fost doborâte deasupra zonei Herson de 3 rachete lansate de pe o baterie Patriot. Un SU34 costa 36 milioane USD. Președintele Zelensky „Mulțumesc lui Dumnezeu pentru că există România”

Must read

Scurt, dar extrem de important rezumat (22.12.2023 ora 19:30 RO/UA time):

  1. 3 x Su-34 rusești au fost doborâte deasupra zonei Herson de 3 rachete lansate de pe o baterie Patriot:

– Suhoi-34 este un bombardier și avion de vântătoare conceput pentru lovituri precise la sol și suport aerian apropiat.
– Fiecare dintre aceste avioane costa aproximativ 36 de milioane de dolari, prin urmare, rusia a pierdut doar în acest caz, echipament în valoare de peste 130 de milioane de dolari și cel mai important și de nerecuperat, piloții (doi la număr) acestui avion cu caracterestici excepționale (niciodată eu nu subestimez adversarul și nici tehnologia lui).
– Su-34 este un aeronavă relativ nouă de generația a 4-a, intrat în serviciu în 2014 din care s-au construit estimativ 155 de bucăți, din care 25 le-au pierdut în războiul din Ucraina sau 16% din flota totală de astfel de aeronave.

  1. [SPECULAȚIE] F-16 deja în Ucraina:

– Mai multe surse, ucrainene dar și rusești indică faptul că o parte din avioanele F-16 promise Ucrainei au ajuns deja să opereze cel puțin zboruri de antrenamente în spațiul ucrainean, decolând din România;
– Acesta este și motivul pentru care Kremlinul a emis un nou val de amenințări la adresa statelor care vor ajuta cu F-16, spunând că vor bombarda bazele aeriene NATO de pe care acestea vor decola. rusia practic își intensifică retorica anti-NATO, mizând pe frica oamenilor la alegerile din 2024 care vor avea loc în foarte multe țări membre NATO, printre care România (cea mai mare graniță cu Ucraina) și SUA;
– Ca român direct implicat în războiul din Ucraina, nu pot decât să salut aceste speculații, să sper că sunt adevărate și că într-adevăr avem lideri politici care cel puțin la nivel extern, au sânge în instalație, așa cum Președintele Zelensky ne-a mulțumt în special în ultima sa conferință de presă din acest an, spunând „Mulțumesc lui Dumnezeu pentru că există România”;

  1. 18 x F-16 Olandeze vor ajunge în Ucraina:

– Premierul Mark Rutte a avut o conversație cu Președintele Zelensky și acesta din urmă a anunțat că Olanda a început deja pregătirile pentru a trimite primele 18 dintr-un număr total necunoscut de F-16 pe care Olanda le va trimite în Ucraina.

  1. Ajutorul Internațional:

– Uniunea Europeană reușește să arate o solidaritate, probabil și din motive de proximitate geografică, față de Ucraina la doi ani de zile de război, solidaritate pe care cu siguranță Vladimir Putin nu se baza. Dacă în SUA politica domestică blochează cele 60 de miliarde critice și esențiale pentru o victorie a Ucrainei, atunci Uniunea Europeană a accelerat procesul de susținere al Ucrainei;
– În ultima săptămână au fost promise în mod oficial zeci de miliarde de euro pentru Ucraina în 2024, asta fără să luăm în calcul ajutorul de 50 de miliarde de euro care au fost blocați de Ungaria, țară vecină cu Ucraina și România, care este condusă de marioneta lui Vladimir Putin, Victor Orban;

  1. Sondaj Ucraina:

– Un sondaj publicat de Institutul Internațional de Sociologie de la Kyiv relevă faptulcă 77% dintre ucraineni îl consideră pe Președintele Zelensky de încredere, urmat de Serhii Prytula, persoană publică ce s-a făcut cunoscut prin strângerea de fonduri în cursul războiului, cu 62% și pe locul 3 este Vitali Klitschko cu 52%. Arestovich, că mulți mă întreabă ce s-a întâmplat cu el: a căzut de la 62% în Mai 2022 la 11% astăzi. Omul cu cea mai mare încredere din Ucraina este însă Valery Zaluzhnyi, Șeful Statului Major General ar Ucrainei, cu 88%.

Astfel avem în decurs de câteva zile vești bune și vești dezamăgitoare. Dacă discursul Secretarului Antony Blinken este evident unul dezamăgitor, iar modul în care acționează la nivel politic intern SUA este la fel unul dezamăgitor, ceea ce este surprinzător este modul în care Uniunea Europeană reușește să preia ștacheta, inclusiv militar, nu doar ca ajutor economic și să ajute Ucraina pentru 2024.

În Uniunea Europeană se vor produce o mare parte din obuzele de 155 mm necesare artileriei ucrainene. În Uniunea Europeană se produc cele mai importante obuziere, tancuri, al doilea cel mai important IFV (Marderul german) după americanul Bradley M2 și tot în Uniunea Europeană se află o îndeajuns de mare parte din aeronavele F-16 necesare Forțelor Armate ale Ucrainei pentru 2024.

Dacă Statele Unite ale Americii nu vor continua ajutorul într-un mod care să permită victoria Ucrainei, atunci cel mai probabil (cu tot cu opoziția lui Victor Orban în Ungaria, a lui Fico în Slovacia) Uniunea Europeană deveni principalul aliat al Ucrainei și din perspectivă militară, nu doar economică, cum deja este.

Ucraina chiar și fără aceste ajutoare, vor continua să lupte, vor continua să inoveze și să-și dezvolte propriile capabilități militare, așa cum este Novator, cum sunt sunt rachetele anti-navă Neptune care sunt modificate pentru a deveni rachete care pot lovi ținte la sol. Să nu uităm că în vremurile sovietice, Ucraina a fost creierul URSS, este statul în ale cărei porturi s-au născut și nava amiral Moskva (ironie, s-a scufundat aproape în fața protului unde a fost construită – Mykolaiv) și singurul portavion al rusiei, Amiral Kuznetzov. Tot în Ucraina, a fost conceput și contruit la uzina de tancuri din Harkiv, vestitul tanc T-34, cel care a fost practic precursorul tuturor tancurilor sovietice și rusești de până în zilele de azi.

Astfel, Ucraina va lupta în continuare, cu sau fără ajutorul SUA. Să sperăm că va fi cu ajutorul, pentru că este unul critic, la fel cum a fost și până acum, căci Ucraina nu ar fi rezistat fără ajutorul americanilor, trebuie să recunoaștem.

Însă SUA va pierde mult ca imagine internațională dacă nu se ține de cuvânt cu privire la promisiunile făcute în ultimul an de zile, indiferent de cine va veni la putere în 2024 acolo. Pentru beneficiul de imagine al SUA, pentru securitatea SUA, securitatea europeană, pentru salvarea vieților ucrainenilor, scurtarea războiului și astfel tăiarea de la rădăcină a răului care infectează toată lumea (vezi războiul Israel vs Hamas, teroriștii Hamas fiind suținuți de rusia, vezi Houti vs Lumea Comercială în care SUA este atrasă pentru a proteja cursul comercial din zona Golfului, vezi tensiunile din Serbia și Kosovo), adică influența rusă.

Ucraina va lupta în continuare, cu ajutorul nostru al fiecăruia și ajutorul fiecăruia dintre noi contează!

Pentru a-i susține și ajuta pe Românii din Romanian Battlegroup „Getica”, vă rog să verificați în primul comentariu cum puteți să faceți o donație, care să-i ajute să fie printre cei mai bine echipați, pentru a trece peste iarna aceasta grea și pentru a-i ajuta să-i oprească pe ruși, care sunt o amenințare clară la adresa securității naționale a României.
Slava Ukraini!

Radu Hossu 

- Advertisement -spot_img

More articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Latest article